Un vârf înzăpezit care domină savana pe care se plimbă girafele. O astfel de imagine a celui mai înalt vârf al Africii nu este deloc departe de realitate. O expediție pe Kilimanjaro este o experiență care oferă mult mai multe senzații decât simplul fapt de a ajunge pe Uhuru Peak.
Când, în urmă cu puțin mai puțin de două sute de ani, în 1848, misionarul german Johaness Rebmann a menționat în relatarea sa din Tanzania un vârf înzăpezit pe care îl văzuse acolo, a fost luat în râs. Zăpadă în Africa? La ecuator? Hai să fim serioși… Totuși, s-a dovedit repede că Kilimanjaro nu fusese deloc o nălucire. Deasupra savanei africane se înalță într-adevăr un vârf vulcanic atât de înalt, încât pe el se menține un strat de zăpadă pe tot parcursul anului.
Kilimanjaro se află în nordul Tanzaniei, la doar 20 km de granița cu Kenya și la numai 330 km la sud de ecuator. Este un masiv format din trei vulcani, deși astăzi unul este complet invizibil, iar al doilea a suferit o eroziune puternică.
Kilimanjaro este un vârf aparte nu doar datorită altitudinii sale, ci mai ales prin diversitatea zonelor climatice care pot fi observate în timpul trekkingului. De la savană și pădurile tropicale umede de la poalele muntelui, trecând prin landele ierboase, până la peisajul auster al deșertului alpin. Vârful este acoperit de ghețari care, din păcate, se micșorează din cauza schimbărilor climatice. În secolul XX au pierdut aproximativ 80% din suprafața lor și se estimează că vor dispărea complet în jurul anului 2050.
Citește și:
Încercările de a atinge vârful au fost întreprinse deja la câțiva ani după „descoperirea” lui Rebmann. Alpinismul modern era în plină dezvoltare, însă vârful african îi atrăgea mai degrabă pe oamenii de știință și exploratori decât pe alpiniști. Prima ascensiune pe Kilimanjaro a fost realizată de geograful și cartograful german Hans Meyer. De două ori a fost învins de altitudine, dar a treia oară, în 1889, a ajuns pe Acoperișul Africii. Primul polonez care a urcat pe Kilimanjaro a fost, în 1910, Antoni Jakubski.
Deși vorbim despre un vârf de aproape șase mii de metri, urcarea pe Kilimanjaro nu poate fi numită cu siguranță alpinism. Nu necesită nici abilități tehnice alpine, nici echipament de specialitate. Desigur, asta nu înseamnă că este ușor, pentru că altitudinea reprezintă o provocare serioasă. Kilimanjaro este unul dintre cele mai proeminente vârfuri de pe planetă. Pentru a ajunge pe Uhuru Peak trebuie să urci aproape toată diferența lui de nivel. Totuși, lipsa dificultăților pur tehnice de cățărare îl face o alegere populară și firească pentru cei care își doresc să trăiască o aventură la mare altitudine. Cele mai frecventate rute, precum Marangu, Machame sau Lemosho, sunt bine pregătite. Este o operațiune logistică amplă, cu o echipă numeroasă de ghizi, hamali și bucătari, care se ocupă de confortul clienților.
Trekkingul pe Kilimanjaro diferă de o drumeție montană obișnuită mai ales prin diferența mare de altitudine pe care o parcurgi. Deja cam la jumătatea drumului, peste 3000 m, pot apărea simptomele răului de altitudine. De aceea, cele mai populare rute sunt trasate astfel încât să permită o aclimatizare corespunzătoare. Este suficient să privim statisticile legate de acest aspect. Pe cea mai scurtă dintre rutele populare, Marangu, care durează 5–6 zile, procentul ascensiunilor reușite până pe vârf este sub 50%. Pe ruta mai lungă și cea mai apreciată pentru priveliști, Machame, acesta ajunge deja la aproape 70%, deși se merge doar cu o zi mai mult. Dacă mai adăugăm încă o zi și alegem ruta Lemosho, șansele cresc până aproape de 90%.
Gradul de dificultate resimțit depinde de condiția fizică, de experiența montană și de capacitatea individuală de adaptare la altitudine. Ritmul aclimatizării are o importanță esențială. Cu cât există mai mult timp pentru ea, cu atât organismul nostru suportă mai bine câștigul de altitudine. Ghizii tanzanieni le repetă mereu clienților „pole pole”, ceea ce în swahili înseamnă „încet”. Un trekking mai lung și mai liniștit oferă aproape garanția succesului în atingerea vârfului.
A doua dificultate resimțită puternic o reprezintă condițiile meteo. Trekkingul începe în zona pădurilor tropicale umede, unde temperatura în sezonul uscat, când are loc majoritatea ascensiunilor, este de aproximativ 20°C. Deși nu plouă abundent, umiditatea aerului este foarte ridicată. Câteva zile mai târziu, după atingerea altitudinii de 4000 m, te confrunți cu condiții complet diferite. Aerul este foarte uscat, temperatura scade noaptea sub zero grade și poate sufla un vânt puternic. Pe vârf, la rândul ei, temperatura poate coborî chiar până la -20°C și nu există niciun fel de adăpost împotriva vântului. În doar câteva zile, clima se schimbă din tropicală într-una aproape arctică.
Durata trekkingului depinde, desigur, de ruta aleasă. În mod firesc, cu cât traseul este mai lung, cu atât șansele de reușită sunt mai mari, dar cresc și costurile.
Alegerea rutei depinde în principal de cât timp ai la dispoziție pentru trekking și, desigur, de buget. Merită să ții cont și de faptul că cele mai multe agenții se concentrează pe traseele populare. Alegând una dintre rutele mai puțin frecventate, cum ar fi Rongai Route, care urcă din nord, trebuie să te mulțumești cu o ofertă mai limitată.
Primul pas este, desigur, alegerea perioadei și a rutei. Cele mai multe agenții operează în sezoanele uscate, adică din ianuarie până în martie și din iunie până în octombrie. Vremea este mult mai bună și, mai ales, mai stabilă, deși trebuie să ții minte că rămâne în continuare foarte imprevizibilă. Următorul pas este rezervarea unui loc la una dintre agențiile turistice care organizează trekkinguri. Desigur, poți încerca să contactezi direct operatorii locali din Tanzania, dar este mult mai ușor să folosești serviciile agențiilor care operează din Polonia. Acestea au experiență, ghizi verificați și simplifică semnificativ toate procedurile. În practică, asta înseamnă că participantul la o astfel de plecare trebuie doar să ajungă la aeroport. De tot restul se ocupă agenția de expediții.
Înainte de expediție trebuie, desigur, să ai grijă de condiția fizică și de echipamentul potrivit. Vei avea nevoie de haine „pentru toate anotimpurile” – de la vara care te așteaptă în primele zile până la iarna de pe vârf. Sunt indispensabili bocancii solizi de trekking, un sac de dormit cu confort termic adecvat și bețele de trekking. Înainte de plecare este necesar, bineînțeles, și să obții viza și să verifici cerințele actuale privind vaccinarea împotriva febrei galbene.
Când vorbim despre costul unei expediții pe Kilimanjaro, trebuie să luăm în calcul mulți factori. El depinde de ruta aleasă, de durata trekkingului, de standardul serviciilor sau de prețul biletelor de avion. Să vedem, așadar, cât costă fiecare dintre aceste componente.
Biletul de avion spre Tanzania poate costa chiar sub 2000 zł, dacă reușești să prinzi o ofertă de tip last minute. Totuși, prețul mediu variază între 2500 și 3000 zł. Majoritatea expedițiilor zboară spre Kilimanjaro International Airport, dar alternativ poți alege capitala – Dar es Salaam – sau aeroportul din Zanzibar. În ambele cazuri, trebuie însă să ajungi apoi la punctul de start al trekkingului.
Dacă decideți să apelați la ofertele agențiilor poloneze de expediții, costul expediției (vorbim doar despre trekking) este între 2500 și 3000 USD. Puteți alege și opțiuni cu atracții suplimentare – safari în parcul Serengeti sau relaxare pe plajele din Zanzibar. Prețul va crește atunci, desigur, semnificativ.
La aceasta trebuie adăugate bacșișurile obișnuite pentru hamali, ghizi, precum și cumpărăturile de suveniruri, cărora cu greu le poți rezista. Costul total al expediției va fi așadar de cel puțin 3000 USD. Desigur, nu există o limită superioară, pentru că – la fel ca în Nepal – agențiile se întrec în a oferi luxuri tot mai sofisticate clienților înstăriți.
Să spunem cât se poate de simplu – ascensiunea independentă pe Kilimanjaro nu este posibilă. Reglementările locale impun folosirea serviciilor unui ghid autorizat. Fără acesta nu poți intra în parc. Totuși, dacă vrei să îți organizezi singur expediția și să reduci astfel costurile, nimic nu îți stă în cale. Există o mulțime de agenții care se ocupă de organizarea trekkingurilor pe Kilimanjaro. Verificarea lor cere timp, căutarea informațiilor și schimb de e-mailuri, dar se poate face. Desigur, există un anumit risc ca, după sosirea la fața locului, hotelul confortabil să se dovedească o baracă improvizată din resturi, iar mesele rafinate promise să semene cu niște resturi de la cantina unei fabrici. Dacă aveți suflet de aventurier, s-ar putea ca tocmai asta să se transforme în amintiri de neuitat. Iar, lăsând gluma la o parte – pe nimeni care a bătut ceva munți la pas, dormind în stâne, șoproane sau pe proverbiala „podea”, nici cele mai mizere condiții nu-l vor descuraja, fiindcă, la urma urmei, nimeni nu merge pe Kilimanjaro în căutarea luxului.
