Ținuturile polare și nordul îndepărtat îi atrag de secole pe oamenii dornici de aventură și senzații tari. Accesul și expedițiile în nordul și sudul îndepărtat au devenit însă mult mai ușoare și sunt disponibile și pentru temerarii pe cont propriu. Așadar, cum începi aventura la latitudini înalte? Cum te pregătești pentru o expediție în nordul îndepărtat și de ce vei avea nevoie într-o astfel de călătorie?
Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea marchează adevăratul început al explorării polare. Dintre cercetătorii acelor vremuri se remarcă exploratorul norvegian Roald Amundsen. A fost prima persoană care, împreună cu echipa sa, a ajuns la Polul Sud în decembrie 1911. Amundsen a fost, de asemenea, primul om care a traversat cu o navă Pasajul de Nord-Vest și primul care a zburat deasupra Polului Nord.
Pe urmele unor exploratori precum Amundsen, Fridtjof Nansen, Robert Peary au pornit și alții – și continuă să o facă. Înfruntând condiții inimaginabil de dificile și vitregiile sorții, acești primi exploratori polari ne-au deschis drumul către descoperirea acestor locuri izolate. Tehnologia a făcut ca explorarea polară să devină mult mai accesibilă. Totuși, același sentiment de împlinire și de descoperire a necunoscutului a rămas.
Polii geografici nordic și sudic nu sunt doar cât se poate de departe unul de celălalt pe Pământ, ci oferă și experiențe complet diferite. Deplasarea pe schiuri spre Polul Nord, peste oceanul polar aflat în continuă mișcare, înseamnă banchiză, urși polari și ape deschise, în timp ce Polul Sud al Antarcticii, la o altitudine de aproape 3000 de metri, oferă un deșert alb nesfârșit – vast și spectaculos, cu un cer imens și orizonturi joase.
Da, asta implică costuri financiare. Nu există o modalitate foarte ieftină de a ajunge la capătul lumii. Călătoria în Antarctica și o expediție de 60 de zile la Polul Sud costă peste 600 000 Lei. Polul Nord – poate chiar mai mult. Totuși, nu uita că Nordul înseamnă și zone relativ ușor accesibile din Norvegia, Svalbard, Islanda, nordul Canadei și Alaska. Accesul în unele dintre aceste locuri costă sub 4 000 Lei la prețurile de astăzi. Așadar, poți ajunge destul de departe dincolo de Cercul Polar Arctic cheltuind o sumă relativ mică.
Regiunile polare cer respect și îi favorizează pe cei pregătiți. Aș compara Nordul Îndepărtat cu scufundările. Dacă faci acolo o greșeală, lucrurile pot lua o întorsătură foarte neplăcută, foarte repede. Pe de altă parte, o persoană bine pregătită poate supraviețui acolo – și se poate bucura de traseu – mult timp.
Mediile polare sunt locuri serioase, care cer instruire și pregătire adecvate. Multe dintre aceste pregătiri pot fi începute în Polonia. Munții polonezi iarna îți permit să exersezi camparea, mersul pe traseu, alimentația și zecile de mici activități care decid dacă un bivuac pe ger se încheie cu succes. În Polonia poți începe să te antrenezi, să testezi diferite haine, să verifici echipamentul de schi și să vezi dacă te descurci cu săniile. Este o idee bună să ai o tehnică de bază la schi fond.
Totuși, Polonia are rareori parte de suficientă zăpadă și de temperaturi cu adevărat scăzute, cum poți întâlni departe, în nord. De aceea, după ce acumulezi experiență în munții polonezi iarna, va veni momentul să mergi în străinătate. Norvegia și Suedia se află la aproximativ două ore de zbor de Polonia și sunt locuri ideale pentru a-ți dezvolta abilitățile.
Având experiență pe traseele poloneze, poți porni pe rutele populare din Scandinavia. Pentru mulți aspiranți la statutul de explorator polar, prima experiență în nord este platoul Hardangervidda. Acesta se întinde în sud-vestul Norvegiei, pe o suprafață de 8 000 de kilometri pătrați. Vara este un paradis pentru drumeți, iar iarna – datorită cabanelor unde poți găsi adăpost – devine un loc relativ sigur pentru a-ți antrena abilitățile necesare drumețiilor de iarnă de mai multe zile.
Un alt loc unde poți parcurge iarna distanțe lungi, dar pe un teren nu foarte dificil, este traseul suedez Kungsleden („Drumul Regelui”) din Laponia. Cu astfel de ture în acele regiuni la activ, vei dobândi experiența care îți va permite să mergi mai departe.
Pregătirea pentru o drumeție în nord include și echipamentul. Totuși, dotarea nu rezolvă totul. În primul rând, trebuie să ai cunoștințe:
Am observat că reușita expedițiilor polare și confortul în timpul lor depind uneori de detalii și de mici rutine. De exemplu, atunci când instalez bivuacul, îmi așez lucrurile în cort mereu în aceeași configurație, astfel încât să nu fiu nevoit să le caut. Sau, deși am bagajul mare pe sanie, țin deasupra o geantă mică în care se află lucrurile necesare pentru ziua respectivă: termosuri, mâncare, echipament de navigație, aparat foto, mănuși de rezervă, emițător satelitar. Avându-le la îndemână, economisesc energia pe care aș consuma-o căutând ceea ce îmi trebuie.
Fiecare piesă de echipament trebuie verificată. Ultimul lucru pe care ți-l dorești este o defecțiune în pustietate.
O expediție polară se reduce foarte des la aspectele de bază ale supraviețuirii. În timpul marșului de peste zi verific constant dacă degetele de la mâini și picioarele sunt calde. Mă opresc regulat ca să mănânc ceva și să beau. Am în față busola și GPS-ul, care îmi permit să urmăresc traseul. Dacă merg împreună cu alți oameni, vorbim în pauze și ne monitorizăm reciproc starea. Aceste aspecte de bază ale vieții au o importanță foarte mare. Într-o expediție polară, detaliile fac diferența.
Majoritatea expedițiilor polare necesită un nivel bun de condiție fizică, obținut prin antrenament de anduranță regulat, cum ar fi mersul pe dealuri cu un rucsac greu sau tractarea anvelopelor pentru întărirea mai specifică a musculaturii. Primele mele aventuri de iarnă nu au necesitat un antrenament special. M-am bazat pe forma fizică pe care mi-o dădeau drumețiile pe tot parcursul anului. Totuși, înainte de plecarea în traversarea de iarnă a Islandei, m-am antrenat un an întreg, iar asta s-a tradus prin parcurgerea eficientă a zonelor înalte muntoase. Să trag 50 kg pe culmi și trecători a fost dificil, dar eram bine pregătit pentru asta.
Nu trebuie să fii campion mondial ca să iei în calcul o expediție polară. Dar este o idee bună să practici un sport de anduranță timp de jumătate de an înainte de plecare. Menține-ți și condiția fizică, de exemplu făcând drumeții montane cu rucsacul.
Fii cât mai în formă posibil, iar astfel vei profita la maximum de expediție. Pe termen lung, condiția fizică înseamnă și siguranță. Imaginează-ți că rămâi fără puteri într-un loc dificil și inaccesibil. Chemarea ajutorului și organizarea transportului cu snowmobilul sau elicopterul ar fi atunci un final al aventurii extrem de costisitor.
Totuși, un aspect extrem de important, care poate decide dacă vei duce expediția polară la capăt sau vei renunța, este mentalitatea. Izolarea într-o echipă mică sau de unul singur, într-un imens pustiu alb, pe vreme rea, zi după zi, poate deveni cea mai mare provocare dintre toate.
Expedițiile polare sunt probabil singura ocazie în care vei auzi că merită să iei în greutate și să acumulezi un strat de grăsime înainte de plecare. Un astfel de truc poate ajuta la supraviețuirea pe trasee lungi și dificile. La prima ta aventură scurtă nu va fi necesar.
Alimentația într-o expediție polară este esențială. Frigul crește radical necesarul energetic. Efortul depus în timpul mersului și al tragerii saniei îl mărește și mai mult. Important este că, în zonele izolate, probabil nu vei avea nicio posibilitate de reaprovizionare, așa că planificarea atentă a traseului și a meniului este crucială.
Pe de altă parte, mersul cu sania înseamnă că nu ești limitat de greutatea rucsacului. Traversând Islanda sau Svalbard, nu trebuie să-mi fac griji dacă iau câteva kilograme de mâncare în plus. În săniile mele pot încăpea câteva zeci de kilograme de provizii, ceea ce înseamnă că pot fi autosuficient timp de zeci de zile – și pot avea și o rezervă. De exemplu: traversarea Groenlandei, pe care am făcut-o în 2022 împreună cu Mateusz Waligóra, am planificat-o pentru 4 săptămâni. În plus, am luat o rezervă de mâncare pentru câteva zile. Dificultățile terenului și ritmul nostru au ajustat planul, iar în cele din urmă am încheiat expediția după cinci săptămâni. Rezerva de mâncare a fost calculată atât de precis, încât la malul oceanului, din aproximativ 35–38 de kilograme aflate pe săniile mele, au mai rămas în jur de 500 de grame.
Dieta arctică este asociată cu grăsimile, însă foarte rar organismul uman poate funcționa exclusiv pe baza metabolismului acizilor grași. Dieta mea polară include un set complet de nutrienți. La micul dejun preferam piure de cartofi cu unt și brânză. În timpul zilei, la fiecare una-două ore ne opream pentru o pauză, ca să mâncăm câteva gustări. Aici predominau: ciocolata, halvaua, nucile, batoanele energizante și proteice, fructele uscate. După-amiaza venea momentul celei mai consistente mese, iar aceasta era un preparat liofilizat (am folosit mese Lyofood și Real Turmat) cu adaosuri. Bilanțul meu zilnic depășea 5000 kcal.
Un an mai târziu, în Svalbard, în timpul parcurgerii unei bucle mari în centrul insulei, am luat produse similare. De data aceasta însă, distanța zilnică a fost mai mică, terenul mult mai ușor, iar efortul general și greutatea bagajului considerabil mai reduse. Asta a făcut ca dieta mea zilnică să nu depășească atunci 3600–3800 kcal.
Testează încă din Polonia ce produse îți plac cel mai mult și pe care le poți prepara ușor pe ger. Una dintre greșelile mele mai interesante a fost să iau ulei de măsline iarna, în Islanda. Trebuia să fie un adaos caloric la mâncare. Din păcate, nu am luat în calcul că la minus 20 de grade îngheață bocnă. De atunci, untul este companionul meu nelipsit în nord.
Pentru o expediție în nordul îndepărtat ai nevoie de echipament fiabil. Nu trebuie neapărat să fie strict specializat pentru terenuri polare. Dincolo de Cercul Polar folosesc foarte des aceleași haine pe care le iau în munții înalți – cu mici modificări. La fel ca la munte, îmbrăcămintea în straturi este cheia supraviețuirii în nord. Aceasta trebuie completată cu ochelari de schi.
În cazul meu, mănușile sunt foarte importante, iar în Arctica iau de obicei mai multe perechi. Sunt mănuși clasice din fleece, mănuși cu un deget mai groase, mănuși cu membrană, iar la final, ca ultimă soluție, mănuși cu un deget din puf pentru gerul cel mai puternic. În plus, iau mănuși din piele căptușite, pe care le folosesc la montarea cortului și la manevrarea arzătorului în bivuac.
Pentru deplasare folosesc schiuri speciale, așa-numitele backcountry. Seamănă cu schiurile de fond, dar sunt mult mai late (au 65-90 mm lățime în partea din față) și au canturi din oțel. Datorită lor, mersul este posibil chiar și prin zăpadă adâncă. Sub schiuri se montează piei de focă, asemănătoare celor folosite de schiorii de tură. Acestea fac ca schiul să nu alunece înapoi în timpul mersului. Bețele pentru ele seamănă cu cele de schi fond și sunt mai lungi decât bețele clasice de trekking.
Bocancii pentru schi backcountry seamănă cu cei de trekking, sunt adesea din piele, ceea ce permite piciorului o mișcare naturală. Au călcâiul liber și, deși nu sunt potriviți pentru coborâri, permit mersul clasic.
Setul meu de dormit seamănă cu cel folosit în alpinismul de mare altitudine: sac de dormit din puf până la -30 de grade, izopren și saltea gonflabilă. Dacă merg în condiții în care uscarea sacului de dormit nu este posibilă, introduc în el, pe timpul somnului, o husă impermeabilă care face ca umezeala evaporată de corp să nu se acumuleze în puf.
Cortul pentru o expediție arctică este diferit de cel de munte. În nordul îndepărtat, pe teren deschis, direcția vântului este adesea constantă. De aceea, cel mai bine se potrivește acolo un cort tunel. Preferatul meu este Robens Nordic Lynx, un model rezistent, cu fuste de zăpadă și un antreu foarte mare.
Topirea zăpezii și gătitul iau destul de mult timp. La temperaturi scăzute folosesc un arzător pe benzină (fiabilul MSR XGK Expedition). Se gătește în antreu, ținând neapărat cont de ventilația corespunzătoare, pentru ca gazele să nu se acumuleze în interior. Un truc pe care îl folosesc des este să sap în antreu o mică adâncitură în care îmi țin picioarele. Această soluție facilitează supravegherea arzătorului și oferă mai mult confort când stai pe pragul compartimentului de dormit.
Împreună cu arzătorul transport o rezervă de combustibil și butelii pentru depozitarea lui.
În zonele în care lipsesc reperele, navigația se va baza pe GPS. Am întotdeauna cu mine un receptor GPS portabil, completat de un ceas outdoor. În ambele dispozitive încarc trackul turei planificate. De asemenea, iau mereu cu mine hărți pe hârtie, ca rezervă.
Uneori telefonul îmi asigură comunicația prin satelit, însă am întotdeauna cu mine și comunicatorul Garmin InReach. Acest mic dispozitiv mi-a fost de un ajutor extraordinar în ultimii doi ani, asigurând comunicarea, posibilitatea de a chema ajutor și opțiunea de a descărca prognoza meteo din orice loc de pe glob.
Pentru deplasare și activitățile de tabără, o lanternă îți va fi foarte utilă. Deși vara, în nordul îndepărtat, este mereu lumină, o expediție de iarnă va însemna mult timp petrecut în întuneric. Într-o expediție polară ia cu tine o lanternă bună, puternică, și o rezervă de baterii sau acumulatori. Recomand cu tărie alegerea unui model la care compartimentul pentru baterii poate fi detașat și ținut sub haine – asta ajută la prelungirea duratei lor de funcționare. Eu folosesc frontala Ledlenser NEO10R cu această opțiune. Un alt model este, de exemplu, excelenta Black Diamond Icon 700.
În unele locuri trebuie să ai o armă (vezi articolul despre Spitsbergen). Din fericire, această necesitate se aplică doar anumitor zone – dacă începi drumeția în Peninsula Scandinavă sau în Islanda, arma va fi inutilă. Trebuie însă să cunoști reglementările locale și, dacă este nevoie, să obții documentele necesare pentru închirierea unei arme sau a unui pistol de semnalizare, dacă intri în zone în care trăiește ursul polar.
În nordul îndepărtat ia cu tine un mic set de produse de igienă. În el trebuie să se afle crema de protecție solară. Ia și o trusă medicală în care, pe lângă setul de prim ajutor, să pui produse pentru degerături și pentru rosături.
Dacă mergi vara, sursa ta de alimentare poate fi un panou solar. Așa a fost, de exemplu, la traversarea Groenlandei, unde aveam câte 21 de ore de lumină pe zi. Pe de altă parte, iarna, în nordul îndepărtat, s-ar putea să nu ai deloc lumină, iar atunci singura sursă de energie va fi setul de powerbankuri pe care îl iei cu tine. Nu uita nici aparatul foto, dar ține-l la cald, punându-l în sacul de dormit peste noapte.
Izolarea de restul lumii poate provoca uneori trăiri ciudate. Dar, în același timp, este o ocazie de a vedea locuri inaccesibile multora. Este o șansă de a privi în interiorul tău, de a-ți analiza punctele forte și slăbiciunile, un fel de autoanaliză. Drumeția în condițiile dificile ale Nordului este o lecție de adaptare la natură, de observație și de viață trăită încet. Pe parcursul ei ai timp să te observi și să te familiarizezi cu noul mediu.
Iarna nu poți controla totul, de aceea renunțarea la control, adaptarea la natură și trăirea „aici și acum” reprezintă cea mai bună stare de spirit.
Este și o lecție despre tine însuți. Cum reacționezi la singurătate? Ce te motivează? Ce te ajută să reziști? Ce te scoate din echilibru? Construirea forței mentale este chiar mai importantă decât dezvoltarea mușchilor.
După luni de pregătiri intense, atât ale corpului, cât și ale minții, a venit momentul să pornești spre necunoscut. Dar unde anume? Ce direcție ar trebui să aleagă cineva pentru care experiența în zonele înghețate ale Pământului urmează să fie prima?
De la prima expediție în nord până la pol este cale lungă, iar între ele se întinde un întreg spectru de ture în mediile reci și îndepărtate ale Pământului. Pentru cei care sunt interesați de explorarea polară, dar nu au experiență reală cu camparea pe timp de iarnă, un astfel de „nivel zero” ar trebui să fie munții Poloniei iarna.
Când acumulezi experiență în astfel de condiții, ești gata să treci la nivelul următor. Acesta poate fi o tură pe platoul Hardangervidda din Norvegia, pe Kungsleden sau pe un traseu similar din Laponia.
Al doilea nivel înseamnă mai multe zile petrecute în locuri și mai ambițioase. Aici intră în discuție îndepărtatul platou norvegian Finmarkvidda, traseele din Alaska, traversarea Islandei, Arctic Circle Trail din Groenlanda, traversarea lacului Baikal. În această etapă trebuie să știi să instalezi tabăra și să gătești pe vreme rea, să navighezi în condiții de vizibilitate redusă și să-ți monitorizezi starea organismului. Cu alte cuvinte, te caracterizează autosuficiența chiar și în condiții dificile.
Următorul nivel poate însemna deja expediții polare serioase, de câteva săptămâni: traversarea Groenlandei, expediția pe Newtontoppen, în Svalbard. Realizând astfel de proiecte, ești capabil să petreci mult timp în izolare completă, să înfrunți vreme foarte rea și teren dificil.
Ultimul nivel îl vor reprezenta cele mai dificile expediții polare, cum ar fi atingerea Polului Sud sau a Polului Nord. Acestea presupun să pui laolaltă toate cunoștințele tale despre mediul polar, sunt complicate logistic și foarte costisitoare. Sunt și diferite între ele. Antarctica este un continent acoperit de o uriașă calotă glaciară – Arctica este un ocean acoperit de un strat de gheață aflat în mișcare. Arctica este mai umedă și mai rece. În Antarctica ajung oameni de știință și turiști – Arctica este pustie. Oceanul Arctic nu mai îngheață complet din cauza încălzirii climei planetei noastre. Asta înseamnă că expediția la Polul Nord este în prezent cea mai ambițioasă dintre aventurile polare.
Toate aceste expediții pot fi diversificate cu elemente neobișnuite. Una dintre cele mai interesante metode de deplasare în timpul explorărilor polare este snowkiting – cu ajutorul zmeielor speciale, dacă dobândești experiență, poți parcurge zeci de kilometri pe zi. O altă metodă este folosirea săniilor trase de câini, populară în Alaska, Canada, Groenlanda și Spitsbergen.
Drumețiile în nordul îndepărtat nu înseamnă doar o întindere albă, monotonă. Pentru mine, zonele polare sunt un loc viu, foarte schimbător și delicat, deoarece natura fragilă de aici se află într-un echilibru extrem de precar. Este un habitat pentru floră și faună unice. Roșul incredibil al apusurilor, albastrul profund al cerului și albul orbitor fac ca peisajele să pară din altă lume. Deși, la prima vedere, expedițiile polare sună ca o luptă cu frigul, odată ce stăpânești bazele necesare, îți vor deschide ușa către o lume frumoasă și puțin cunoscută.
